Uneori am senzatia ca viata ma incearca, sa vada cat pot duce, cat imi rezista coafura. Si arunca in mine cu dezamagiri si regrete, cu momente grele si ganduri dintre cele mai negative. Si atunci ma retrag in mine sa-mi regasesc motivatia de a continua, de a fi optimista si de a nu -mi pierde zambetul.

Sunt momente cand mi se pare ca totul in jurul meu e o iluzie si ca nimeni nu este ceea ce pare. Ca toti sunt foarte egocentristi si mincinosi si ca degeaba vreau eu sa ajut cat pot ca nimeni nu imi va raspunde la fel, nici macar cu o vorba buna. Dar oare, ce percepem in jurul nostru nu e o reflectare a ceea ce e in noi? Vreau sa fiu sincera cu mine insami si sa cred ca mi-am facut datoria de OM fata de fiecare. Trebuie sa-mi reconsider atitudinile si intentiile si sa imi clarific pozitia fata de fiecare din jurul meu…

Vine un moment cand nu poti cladi pe ce ai, trebuie sa darami ca sa reconstruiesti…

Totusi echilibrul psihic e foarte fragil de atins si de pastrat. E suficient un declic in directia gresita si haosul apare…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s