Principalul reper medical se vindecă de non-culoare

Lucrez ca asistentă medicală la un centru de bătrâni. Sunt asistentă de peste 20 de ani, timp în care am fost martora la numeroase prefaceri și evenimente atât în domeniul medical cât și printre bătrâni. S-au perindat miniștrii, s-au schimbat legi, s-au dărâmat și construit spitale, s-au desființat și înființat posturi noi, bătrânii au murit sau au plecat și tot așa. Un singur lucru nu s-a schimbat, la nivel conceptual mă refer: halatul și uniforma obligatorie. Asta deoarece purtarea unui halat nu e întâmplătoare. El are un rol bine definit atât estetic cât și practic. Inspiră autoritate, demnitate, profesionalism și siguranță și este în același timp o barieră împotriva contaminării atât a pacienților cât și a doctorilor.
Celebra non-culoare albă a halatelor medicale s-a dovedit totuși că genera în timp fenomenul de „ hipertensiune de halat alb”. Astfel, pacienții prezentau un nivel crescut al hipertensiunii arteriale asociat cu prezența lor în cabinetele medicale. Ei resimțeau o stare de anxietate la simpla prezență într-un centru medical, dezvoltând adevărate fobii contraproductive de ambele părți. Chiar eu bunăoară îmi amintesc parcă și acum cu o strângere de inimă vizitele la doctorul stomatolog când vedeam un alb dureros în fața ochilor. Deasemenea, de cealaltă parte, la lumina lămpii operatorii, albul poate să orbească prim operatorul. Se produce un fenomen iluzoriu de nedorit și care poate avea consecințe grave. Astfel că, în timp, albul a devenit destul de controversat, fenomen ce a impus oferirea unor bluze medicale cu imprimeuri pentru a mai diminua din efectele nedorite ale albului. Furnizorii de halate medicale s-au specializat pe oferirea de soluții practice, păstrând calitățile conceptuale ale halatului dar înlăturând neajunsurile „ culorii” alb. Albul nu mai este la modă și e contraproductiv se pare…
Așa se face că, de câțiva ani încoace, mă afișez printre bătrâni purtând bluze medicale cu imprimeuri, colorate și vesele. Și ei observă, contrar așteptărilor și uneori mă uimesc cu viziunile și replicile lor.
Bunăoară, doamna Sidonia, bunicuța de 85 de ani, pictoriță la viața ei, îmi spune de fiecare dată când mă vede cu bluza cu maci roșii că îi amintesc de câmpurile de maci unde ea și răposatul ei soț se delectau și pe care le transforma în tablouri memorabile. În momentele acelea parcă își anesteziază toate simțurile unui prezent care nu-i mai oferă intensități și se refugiază în lumea amintirilor. Și o văd cum rămâne îndelung în contemplare, pierdută printre amintiri și eu profit de starea ei ca să-i administrez injecția.

Pe lângă doamna Sidonia, și domnul Mircea îmi remarcă bluza cu imprimeu marinăresc și începe să-mi povestească, a nu știu câta oară, dar mă prefac că e prima dată, despre aventurile sale cât a călătorit cu velierul pe apele lumii.

Îmbrăcată astfel, am parte de conversații minunate care mă fac să simt că trece altfel timpul, că sunt utilă în mod natural, neforțat, că ajut într-o atmosferă de cooperare și bună dispoziție.

Aceste noi modele sunt foarte atractive și pentru cei mici deopotrivă. Prietena mea Angela, medic pediatru îmi povestește mereu cum micuții sunt fascinați de imprimeuri, le ating, le numără, spun povești și poezii, atunci când se poate, cu personajele pe care le văd. Se dezvoltă o interacțiune mai lejeră care permite desfășurarea actului medical într-un cadru relaxant de ambele părți. Este foarte important așadar, modul în care doctorul se prezintă în fața pacienților. Până la cunoașterea profesionalismului, prima impresie este cea vizuală. Dealtfel vestimentația și culorile au un limbaj al lor ce transmit despre cel care le adoptă anumite informații subtile.

Îmi procur hainele de la un magazin online de costume medicale și echipamente de lucru, unde găsesc o gamă variată, foarte colorată și la prețuri competitive, de halate. Cei de la eHalate.ro au revoluționat conceptul de uniformă medicală și din domeniul HoReCa, oferind modele care spun și creează povești despre oameni creativi, pasionați de munca lor. Echipamentele de lucru și accesoriile oferite, accesibile oricui prin intermediul magazinului online permit crearea unui mediu de lucru atractiv și relaxant. Alternativele colorate și comode oferite de la cei de pe platforma online eHalate.ro sunt alegerea inspirată a profesioniștilor din diverse domenii, atunci când doresc să creeze relații eficiente cu pacienții/clienții lor.

Atenția acordată detaliilor și nevoilor specifice ficărei profesii, implementarea noilor tehnologii și trend-uri în domeniul de activitate, inventivitatea, profesionalismul, preocuparea pentru design, armonie și confort sunt coordonatele care îi recomandă pe cei de la eHalate.ro ca fiind în topul preferințelor specialiștilor care țin la imaginea lor și la calitatea serviciilor oferite.

Surse:

Articol scris pentru Competitia Superblog 2018!!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s