Un sfârșit e un nou început…în Singapore!!

 

Ca bloggeriță pe segmentul de călătorii, am ajuns în stadiul în care îmi aleg singură destinațiile. La început o făceam pentru bani și faimă, recunosc, dar încet încet a început să-mi placă și să mă pasioneze tot ceea ce este nou, de la natură la idei. Cum ziceam, destinațiile mi le aleg singură, după un algoritm pe care mi l-am impus tot eu. Nu încep cu prejudecăți și las, oarecum, soarta să decidă locurile pe unde-mi voi purta pașii. Pentru călătoriile de peste an, arunc la întâmplare un șablon pătrat peste harta desfășurată. Îmi aleg doar continentul iar destinația efectivă las la voia sorții și orașele din interiorul chenarului le trec pe lista de vizitat. Pentru revelion însă, aplic un ” algoritm” mai special. E o ocazie de suflet, ale cărei amintiri sunt mai profunde și au conotații speciale așa că : aplic un chenar sub formă de inimă și bifez extremitățile. Pentru anul acesta rămân în Asia, marea mea pasiune și aplicând inima mi-a ieșit Singapore și Laos. Așa că am decis: revelionul și prima săptămână din an le voi petrece în Singapore iar Laos-ul îl voi vizita în februarie ( mi-am setat câte o destinație pe lună ca să mă pot bucura și decanta optim informațiile).



Sursa foto google.com

Pentru restul detaliilor mă las inspirată mereu de cei de la ChristianTour care nu m-au dezamăgit niciodată și mi-au prilejuit experiențe nemaipomenite despre care am scris cu pasiune și entuziasm. Ofertele lor transpun perfect pasiunea pentru călătorii iar serviciile oferite prilejuiesc experiențe memorabile, poate chiar unice, genul ”once in a life time”. De asemenea, experiența de peste două decenii și cei peste un milion  de turiști mulțumiți, care au revenit și au bifat mai multe pachete din ofertă, îi recomandă pe cei de la Christian Tour ca fiind prima alegere a celor care vor să evolueze descoperind lumea, de la bloggeri pasionați și energici,  la turiștii seniori ( programul senior voyage ) care știu să se bucure de viață.

Am intrat așadar pe site-ul lor la secțiunea ”oferte speciale Revelion” și mi-am ales un circuit ce s-a pliat perfect peste timingul și intențiile mele, respectiv “Revelion în Malaezia și Singapore”. Am bifat pe harta mea exact coordonatele circuitului ca să-mi fac o imagine mentală a zonelor prin care voi trece. Lucrez foarte mult cu harta pe hârtie pentru că îmi place să am acces instant la toate detaliile, fără a depinde de vreo aplicație care la rândul ei depinde de semnal și energie.

circuit-1

Am încredere în cei de la agenție că au format un circuit care bifează cam tot ce e interesant de văzut pentru o astfel de perioadă a anului și că au luat în considerare și petrecerea de Revelion astfel că mă pot gândi la circuitul meu prin casă, pe la dulapuri și apoi cu finish în valize, pentru a mă asigura că sunt pregătită 100% pentru noaptea cea mare.

Am văzut din detaliile itinerariului că :

– voi fi cazată în Kuala Lumpur într-un hotel de 4* cu o superbă piscină, deci neapărat trebuie să-mi iau costumul de baie, nu pot rata un moment de relaxare cu un cocktail și imaginea clădirilor futuriste în față;

– mă voi  bucura de un prânz extravagant, la 285 de metri deasupra solului, la restaurantul rotund Atmosphere 360 din KL Tower deci neapărat o ținută corespunzătoare;


Sursa foto : d16jvv1mxapgw7.cloudfront.net/cover_atmosphere360_kltower.jpg

– voi merge și pe jos pentru a vizita la pas locurile , deci trebuie să am în vedere și o ținută sport cu încălțăminte adecvată;

– mă voi plimba și cu barca la un moment dat deci niște haine impermeabile, sport, eventual și ceva de pus pe cap;

– voi bifa și Statuia Merlion, simbolul orașului, sub forma unei creaturi imaginare cu cap de leu și trup de pește, ce face trimitere la originile orașului ce a fost odată o mică așezare pescărească așa că poza cu Merlionul e ca un must-have  pe care nu vreau să-l ratez, deci vreau să fiu îmbrăcată cu ceva negru și pentru că în ziua aceea vom avea un periplu lung dar și pentru că vreau să îmi sugereze un fel de yin yang vizual- eu elementul pasiv, sobru, introvertit iar statuia elementul strălucitor, activ, de la care s-a alcătuit restul decorului. Așa sunt eu, îmi place să adaug conotații, corespondențe  și simbolistică pozelor din călătorii. Chiar dacă  risc poate să le înțeleg doar eu, uneori, măcar știu că m-am exprimat necenzurat la momentul respectiv.

the-merlion-1135x650
Sursa foto google.com

– voi întâmpina Noul An cu o petrecere specifică la hotelul unde voi fi cazată, cu un meniu foarte incitant pentru mine(Ketupat, Murtabak, Kuih-tutu, Rendang) obișnuită cu gusturile cuminți și soft, așa că neapărat ceva roșu voi purta și bani la mine. Sunt singurele două superstiții pe care le am pentru noaptea dintre ani, pe lângă dorințe, evident. Spectacolul de lumini cred că va fi captura foto cea mai reprezentativă pentru ce înseamnă Singapore pe segmentul de sărbătoare și organizare.


– turul culminează cu faimoasa gradină botanică a orașului, considerată cea mai frumoasă jungla urbană din Asia” așa că neapărat multe poze și cu orhideele.



– voi putea opta și pentru o vizită în insula Sentosa unde vreau neapărat să mă pozez printre peștii din Parcul Acvatic de aventură Adventure Cover deci aparatul foto va fi dotat cu cel puțin 2 carduri de memorie si o baterie externă!!
Cu un astfel de circuit intens și provocator, voi avea un Revelion Christian Tour de neuitat, pe care îmi propun să-l savurez singură, luând cu mine, pe lângă cele trebuincioase trupului și disponibilitatea spre descoperire, speranța, încrederea în umanitate și diversitate precum și zâmbetul moștenit de la mama și optimismul de la tata.

Cât despre dorințele pentru noul an, nu dezvălui decât că îmi doresc să fiu sănătoasă și activă să pot călători atât de mult încât harta mea să fie plină de locuri bifate, mintea și sufletul de amintiri prețioase și blogul să fie asemenea unui jurnal bestseller de călătorie. Precum vedeți, mai am de bifat:


Articol scris pentru Competiția SuperBlog 2018!!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s